Combinatul Doljchim, la ultima reprezentaţie

doljchim, ingrasaminte, Interagro, Ioan Niculae, OMV, Petrom

Reprezentanţii Petrom poartă, în această săptămână, ultimele negocieri cu omul de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro, pentru vânzăarea combinatului de îngrăşăminte Doljchim, anunţă Gazeta de Sud. Potrivit publicaţiei craiovene la 31 decembrie, expiră autorizaţiile de mediu pentru instalaţiile de uree, amoniac şi metanol, iar pentru cele din fabrica de îngrăşăminte chimice (acid azotic şi azotat de amoniu) expiră la sfârşitul lui 2011. Până în prezent însă, Petrom a realizat circa jumătate din programul de conformare. Au mai rămas de realizat investiţii de 5,2 milioane de euro, între acestea numărându-se investiţiile la instalaţiile de amoniac Kellog – un milion de euro, azotat de amoniu – 2,5 milioane de euro şi cele de acid azotic – 1,7 milioane de euro.

Contactat de Money.ro, miliardarul Ioan Niculae, care mai deţine alte şase combinate chimice, a confirmat interesul pentru Doljchim. Totuşi el a precizat că discuţiile cu Petrom nu au dus la niciun rezultat, până acum.  „Eu sper ca totuşi să mă înţeleg cu Petrom. Nu cred că vor să rămână în istorie ca o companie care a tăiat un combinat chimic pentru fier vechi”, a spus omul de afaceri. Vineri, Wolfgang Ruttenstorfer, CEO OMV, grupul austriac care deţine Petrom,  a anunţat că Doljchim fie va fi vândut în cel mai scurt timp fie va fi  închis şi dezasamblat.