Estimările pentru anii următori sunt neschimbate, la 3,2% în 2011, 2,8% în 2012, 2,5% în 2013 şi 2,3% în 2014 şi reflectă o uşoară tendinţă de scădere a preţurilor de consum, în condiţiile în care România ar trebui să fie pregătită să adopte moneda unică europeană de la 1 ianuarie 2015.
De altfel, inflaţia medie anuală este unul dintre indicatorii luaţi în calcul în criteriile nominale de convergenţă la zona euro.
Preţurile ar urma să crească uşor în 2009 în industrie şi construcţii, în timp ce preţurile din agricultură – sector ce va înregistra o scădere a activităţii în acest an – se vor micşora, estimează CNP. Astfel, în acest an, preţurile produselor industriale vor creşte, în medie, cu 2,3%, asemeni celor din construcţii, în timp ce produsele agricole se vor ieftini cu 5,2%.
În 2010, preţurile ar urma să îşi reia creşterea, pentru ca apoi să se tempereze uşor în următorii ani. Astfel, CNP estimează că în 2014, creşterile de preţuri se vor tempera pe toate cele trei segmente, la o medie de 4% în medie în industrie, 2,5% în construcţii şi 1,5% în agricultură.
Pentru finalul acestui an, CNP ia în calcul ultima estimare înaintată de banca centrală, ce viza o inflaţie de 4,3%, pentru ca la finalul lui 2010 să ajungă la 3,5%. Comisia a menţinut estimările de inflaţie pentru finalul anilor următori, la 3,2% pentru 2011, 2,6% pentru 2012, 2,3% – 2013 şi 2% la final de 2014.
Rata anuală a inflaţiei a coborât în august la 4,96%, sub aşteptări, iar faţă de iulie preţurile de consum au scăzut cu 0,19%, pe fondul ieftinirii semnificative a alimentelor şi al creşterii uşoare a preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Un nivel atât de scăzut al ratei anuale a inflaţiei nu a mai fost atins din august 2007, când indicele anual al preţurilor de consum a fost tot de 4,96%.
Banca Naţională a României (BNR) ţinteşte pentru finalul acestui an o inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), iar ultima sa prognoză indică un nivel al inflaţiei de 4,3% la finalul lui 2009, revizuită uşor în scădere faţă de nivelul estimat anterior. Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) ia în calcul o inflaţie de 4,3% la finalul acestui an.
De asemenea, BNR a revizuit în scădere prognoza pentru inflaţia de la finalul anului viitor, de la 2,8% la 2,6%, în condiţiile în care ţinta pentru sfârşitul lui 2010 a fost stabilită tot la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.
Cât priveşte evoluţia leului faţă de euro, CNP şi-a menţinut estimările din primăvară. Astfel, Comisia ia în calcul un curs mediu de 4,25 lei/euro în acest an şi de 4,20 lei/euro în 2010. Pentru 2011 CNP estimează un curs mediu de 4,17 lei/euro, pentru 2012 – de 4,12 lei/euro, 4,07 lei/euro în 2013 şi 4,03 lei/euro în 2014.
În schimb, Comisia Naţională de Prognoză şi-a revizuit estimările din prognoza de primăvară referitoare la evoluţia leului faţă de moneda americană, astfel că în prezent mizează pe o medie ceva mai scăzută a cursului de schimb, de 3,10 lei/dolar în 2009, 3,05 lei/dolar în 2010, iar pentru următorii patru ani ia în calcul un curs mediu de 3 lei/dolar.
În 2008, leul a înregistrat un curs mediu de 3,6827 lei/euro, respectiv de 2,5189 lei/dolar.
Sursa: NewsIn