Comisia Europeană dezminte că s-ar fi ajuns la un acord de susţinere financiară a Greciei

acord, ajutor financiar, comisia europeana, criză, Grecia, sustinere financiara

Astfel, purtărorul de cuvânt Jonathan Todd a precizat că în prezent au loc discuţii tehnice şi că CE este gata să acţioneze, dacă este necesar.

Comisia este gata să acţioneze dacă este necesar. Discuţiile tehnnice continuă şi nu sunt finalizate în acest moment. Orice altceva reprezintă doar speculaţii”, a afirmat Todd.

Publicaţia britanică Guardian a relatat în ediţia de sâmbătă, citând surse avizate de la Bruxelles, că liderii statelor din zona euro ar fi ajuns la un acord ce prevede finanţarea unui plan de salvare a Greciei prin contribuţii bilaterale, pentru a uşura presiunea asupra monedei unice.

Detaliile planului ar urma să fie stabilite luni, în cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro, de la Bruxelles. Potrivit surselor, Berlinul ar fi acceptat în cele din urmă să contribuie la acest plan, în ciuda opoziţiei puternice din Germania.

Astfel, statele din zona euro au ajuns la un acord asupra unor „contribuţii bilaterale coordonate” sub forma unor garanţii ce vor fi acordate la împrumuturile Greciei, în cazul în care guvernul de la Atena nu va reuşi să-şi refinanţeze singur datoriile de pe pieţele private şi va cere ajutorul UE, a precizat un oficial din Comisia Europeană, citat de Guardian.

O altă sursă a declarat că ajutorul ar putea atinge 25 miliarde euro, deşi în unele capitale europene estimările ajung până la 55 miliarde euro, sumă de care ar avea nevoie Grecia până la finalul anului.

În 15 martie se întâlnesc la Bruxelles miniştrii de finanţe ai celor 16 state din zona euro, în timp ce pe 16 martie este programată reuniunea tuturor celor 27 de miniştri de finanţe din UE.

Ultimele Articole