Compania Naţională de Drumuri a făcut plăţi ilegale de peste 100 mil. euro (VIDEO)

"regii asfaltului”, Augustin Hagiu, autostrada, autostrazi, Bechtel, CNADNR, Compania Naţională de Drumuri, drumari, finanțare, infrastructura, Parlament, PSD, regii-asfaltului-1, Sorin Bota

„Certitudinea că acolo s-au întâmplat lucruri grave începând cu 2005 a dat-o curtea de conturi care a anunţat că în 2009 s-au facut plăţi ilegale pe lucrări suplimentare şi de soluţii tehnice în afara contractului de 110 milioane de euro”, a declarat la Business Box Sorin Bota, senator PSD.

Comisia de Anchetă pe care senatorul vrea să o înfiinţeze va analiza neregulile sesizate în contractul cu Bechtel, dar şi plăţile efectuate către UMB Spedition.

„Ce să mai vorbim de DN 12, 13, 11 unde lucrează regele asfaltului fără să respecte proiectul şi BEI a anunţat ministerul că va retrage finanţarea din etapa BEI6. Consultantul nu a dat niciun aviz pentru lucrări executate anul trecut şi compania i-a facut plăţi”, a mai adăugat Sorin Bota.

Transportatorii spun că ar trebui analizată derularea contractului cu Bechtel încă de la semnarea acestuia.

„Aş recomanda ca cercetarea comisiei să înceapă în cazul Bechtel nu de la stoparea contractului, ci de la semnarea lui”, spune Augustin Hagiu, preşedinte FORT.

Senatorul Sorin Bota a anunţat că a depus un proiect de lege prin care propune împărţirea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în două: Drumuri Naţionale şi Autostrăzi.

Ultimele Articole