Mihai Barsan

Compania Ryanair ar putea opera de pe Aeroportul din Târgu Mureş

aeroport, ryanair, sustinere financiara, Târgu-Mureș

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş, conducerea aeroportului a finalizat negocierile cu reprezentanţii operatorului aerian low-cost irlandez Ryanair în privinţa condiţiilor tehnice de operare, a taxelor aeroportuare practicate şi a serviciilor oferite, iar zborurile ar putea avea loc „după obţinerea susţinerii financiare prin formele de publicitate, marketing din partea Consiliului Judeţean Mureş”.

 

„Compania aeriană irlandeză urmează să opereze de pe Aeroportul din Târgu Mureş după obţinerea susţinerii financiare prin formele de publicitate, marketing din partea Consiliului Judeţean Mureş, adică măsuri de publicitate pentru judeţul Mureş care promovează potenţialul zonei deservite de Aeroportul Târgu Mureş, eventual prin Asociaţia Judeţeană de Turism Mureş, pe site-ul operatorului aerian low cost şi în broşurile acestuia distribuite în cele 31 de baze ale sale din Europa. Aceste măsuri sunt menite să atragă turişti şi oameni de afaceri în judeţul Mureş, printr-o politică de marketing transparentă a administraţiei publice locale”, se arată în comunicat.

 

 

Potrivit sursei citate, o astfel de măsură „este acceptată de reglementările europene în domeniu şi este practicată în toate statele membre ale Uniunii Europene”.

 

Printr-o astfel de înţelegere, operatorul low-cost se angajează să transporte un număr considerabil de pasageri, care prin utilizarea infrastructurii de turism din regiunea respectivă aduce o infuzie în economia regională de milioane de euro, spune conducerea aeroportului.

 

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureş, dacă „susţinerea financiară” va fi aprobată de consilierii judeţeni, Ryanair ar urma să facă anunţul oficial – de când ar urma să opereze, cu ce frecvenţă, capacitatea aeronavelor şi valoarea contractului de publicitate.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, a declarat, vineri, că nu crede că se poate oferi o astfel de susţinere din banii publici.

 

„Nu avem contract cu Ryanair şi nu am avut nicio discuţie despre publicitate. Eu i-am spus domnului director de la aeroport că e manager şi poate să încheie orice contract. Dar o susţinere în contracte de publicitate, din bani publici, nu cred că e posibilă”, a spus Lokodi.

 

Potrivit conducerii aeroportului, operatorul aerian low-cost Ryanair a început discuţiile cu Aeroportul Transilvania Târgu Mureş în martie 2008, însă acestea nu s-au concretizat ca urmare a „refuzului proprietarului Aeroportului din Târgu Mureş de a acorda sprijinul pentru promovare solicitat de compania aeriană irlandeză”.

 

Conducerea Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureş mai afirmă că „a constatat cu regret atacurile repetate ale preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj asupra Consiliului Judeţean Mureş şi asupra Aeroportului «Transilvania» Târgu Mureş chiar şi în privinţa negocierilor cu Ryanair”, precizând că operatorul aerian pune accent în principal pe condiţiile tehnice şi de securitate aeronautică ale aeroportului unde operează, pe baza celor mai ridicate standarde de cerinţe ale autorităţii aeronautice civile irlandeze şi mai puţin pe partea de taxe şi tarife aeroportuare practicate.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, declara, în 29 februarie, într-o conferinţă de presă, că speră ca în următoarele două săptămâni să obţină o decizie finală a conducerii Ryanair privind operarea unor curse aeriene de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

 

„Suntem în negocieri avansate cu compania low-cost Ryanair, avem deja anumite oferte pe care le-am discutat. Urmează ca în câteva zile să trimitem o ofertă fermă către ei, dorinţa conducerii Ryanair fiind să înceapă încă în acest an cu nişte rute aeriene externe rezultate în urma unor sondaje pe care le vor face pe piaţa clujeană. Vom vedea pentru ce rute va exista interes. De asemenea, sper ca în următoarele două săptămâni să avem o decizie finală a celor de la Ryanair şi cred că avem şanse mari ca această companie să opereze zboruri spre destinaţii externe şi de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca”, spunea Tişe.

 

Potrivit şefului CJ Cluj, decizia Ryanair ar putea fi influenţată de subvenţiile oferite de CJ Mureş pentru Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş.

 

„Noi avem argumente pentru a ne impune în faţa celor de le Târgu Mureş, ţinând cont de investiţiile făcute în noile terminale şi în construirea noii piste de 3.500 de metri. Nu cred că într-o competiţie directă cu CJ Mureş noi am putea pierde, dacă cei de la Mureş joacă corect şi nu acordă subvenţii Aeroportului «Transilvania». Prin aceste subvenţii practicate, Mureşul ne face concurenţă neloială. Negocierile cu Ryanair sunt influenţate şi de această practică incorectă, care distorsionează concurenţa”, preciza Alin Tişe.

 

 

 

Ultimele Articole