Companiile europene cer consolidarea finanţelor publice în mai multe state UE, inclusiv România

redresare, redresare economica, relansare, revenire

„Deteriorarea gravă şi sincronizată a finanţelor publice este un obstacol major pentru redresarea economică„, se arată într-un comunicat al BusinessEurope, care a menţionat România între statele unde reformele sunt întârziate, transmite agenţia Reuters, citată de Mediafax.

Creşterea împrumuturilor, care, potrivit estimărilor Comisiei Europene, vor majora datoriile celor 16 state din zona euro la 84% din PIB, de la 69% în 2008, limitează accesul companiilor la credite şi erodează încrederea în moneda unică.

„Este necesară adoptarea urgentă a unor măsuri importante, pentru consolidarea redresării„, a declarat preşedintele BusinessEurope, Jurgen Thumann, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că va da acest mesaj miniştrilor de Finanţe din UE care se întâlnesc luni şi marţi la Bruxelles.

Pentru a consolida cu succes finanţele publice, economiile din zona euro trebuie să se dezvolte mai rapid decât rata anuală de circa 1% înregistrată în prezent, potrivit asociaţiei, care consideră că sunt necesare măsuri structurale.

Pentru a evita eşecurile programelor anterioare de reformă, precum strategia Lisabona, instituţiile UE ar trebui să menţioneze şi să critice ţările care nu înregistrează progrese.

„Menţionarea statelor cu performanţe bune şi a celor care nu îşi respectă angajamentele ar trebui să fie elementul de bază al guvernanţei UE”, consideră asociaţia.

Printre statele cu reforme avansate, în domeniul utilizării forţei de muncă, productivităţii, investiţiilor, competitivităţii şi finanţelor publice, BusinessEurope a menţionat Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovacia, Suedia şi Elveţia. În schimb, România, Belgia, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Spania şi Marea Britanie sunt considerate „state codaşe”.

Ultimele Articole