Companiile se împrumută mai scump decât populaţia

credite companii, credite corporate, credite IMM, credite imobiliare, credite populatie

Pentru realizarea comparaţiei, au fost luate în calcul creditele imobiliare/ipotecare acordate persoanelor fizice pentru că acestea au, în general, cele mai solide garanţii dintre împrumuturile acordate populaţiei.

Creditele noi în lei acordate populaţiei pentru locuinţe (cu rata dobânzii variabilă sau cu perioada iniţială fixă a ratei dobânzii mai mică sau egală cu un an) au avut o dobândă medie de 11,81%, în scădere de la 12,4% în ianuarie.

Dobânzile pentru creditele noi în lei acordate societăţilor nefinanciare, în valoare de până la un milion de euro sau echivalentul în lei (cu rata dobânzii variabilă sau cu perioada iniţială fixă a ratei dobânzii mai mică sau egală cu 1 an), au avut o dobândă medie de 14,45% pe an, faţă de 15,41%. Companiile care contractează un astfel de credit sunt, în general, din sectorul IMM.

Astfel, diferenţa de dobândă dintre creditul imobiliar pentru populaţie şi cel pentru companii este de 2,64 puncte procentuale.

De altfel, creditele în lei cu o valoare echivalată de până la un milion de euro nu au avut niciodată o dobândă medie mai mică decât cea a creditelor imobiliare.

Companiile mai mari, care împrumută echivalentul în lei a peste un milion de euro, beneficiază de dobânzi anuale mai mici: 11,08% în februarie, faţă de 12,53% în luna precedentă.
Este pentru prima oară din septembrie 2007 când creditele de peste un milion de euro (echivalentul în lei) au dobânzi anuale medii sub cele acordate populaţiei pentru locuinţe. Atunci, populaţia se împrumuta la o dobândă anuală medie de 8,37%, în timp ce companiile care luau peste un milion de euro o făceau la o dobândă de 8,08%.

Situaţia se schimbă atunci când vorbim de creditele în valută: populaţia se împrumută din nou mai ieftin!

Pentru creditele în euro acordate populaţiei pentru locuinţe (cu rata dobânzii variabilă sau cu perioada iniţială fixă a ratei dobânzii mai mică sau egală cu 1 an), rata medie a dobânzii a fost de 4,78% pe an în februarie, valoare înregistrată şi în prima lună a lui 2010.
Pentru companiile care au împrumutat până la un milion de euro de la bănci (cu rata dobânzii variabilă sau cu perioada iniţială fixă a ratei dobânzii mai mică sau egală cu 1 an), dobânda medie la creditele noi a fost de 7,51% în februarie, în creştere de la 6,7% în ianuarie.

Companiile care au împrumutat peste un milion de euro în februarie, au făcut-o la o rată medie a dobânzii anuale de 5,38%, mai mare decât cea din ianuarie de 5,27%.

Din septembrie 2008, creditele de peste un milion de euro pentru companii au o rată a dobânzii mai mare decât cea a creditelor pentru locuinţe acordate populaţiei.

Contactat de Money.ro, Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor, a spus că dobânzile creditelor pentru companii au ajuns să fie mai mari decât cele acordate populaţiei pentru că riscurile sunt mai mari, iar o locuinţă cu care o persoană fizică gajează a ajuns să fie un activ mai sigur decât stocurile unei companii.

“Marjele de risc la companii sunt mai mari. La acordarea unui credit se ia în calcul performanţa financiară a societăţii. În actualele condiţii de criză, garanţiile cum sunt stocurile – sau alte bunuri ce pot fi gajate – sunt mai riscante pentru bancă decât  locuinţa cu care o persoană fizică grantează”, a declarat Gheţea.