„Programul de restructurare-reorganizare pe anii 2011–2012, aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 23 decembrie 2010, vizează un număr de 67 de salariaţi ai SC Complexul Energetic Rovinari SA, care vor fi disponibilizaţi la sfârşitul lunii martie 2011, urmând a beneficia de plăţi compensatorii în cuantum de 29.000 lei net/salariat”, se arată în datele companiei.
Numărul total de angajaţi ai Complexului Energetic Rovinari este în prezent de 4.442.
Complexul Energetic Rovinari este producător de energie electrică şi termică şi a fost înfiinţat la 1 mai 2004. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Complexul Energetic Rovinari include termocentrala cu o putere instalată de 1.320 MW (4×330 MW), formată din blocurile energetice nr. 3, 4, 5 şi 6, puse în funcţiune în perioada 1976 – 1979. De asemenea, Exploatarea Minieră Rovinari are trei cariere: Rovinari, Tismana şi Cariera Pinoasa.
Împreună, cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.