Mucenic Ioana

Comunitatea internaţională salută armistiţiul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas

armistitiu, ONU

Preşedintele american Barack Obama le-a mulţumit miercuri omologului său egiptean Mohamed Morsi şi premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru încheierea acestui armistiţiu.

 

Preşedintele american a subliniat „importanţa unei acţiuni în vederea unei soluţii mai durabile la situaţia din Fâşia Gaza”, într-o conversaţie la telefon cu preşedintele egiptean – care provine din mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, apropiată mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.

 

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat acordul de încetare a focului încheiat după o săptămână de confruntări armate între Israel şi Hamas. „Mai multe detalii trebuie să fie soluţionate, în continuare, în vederea unui armistiţiu durabil”, a subliniat el.