Comunitatea internaţională trimite ajutoare umanitare în Haiti

ajutor, ajutor umanitar, comisia europeana, cutremur, cutremur haiti, dezastru haiti, , Haiti, Hillary Clinton, seism, seism haiti

Primii care au anunţat trimiterea de echipe de salvare şi ajutoare de urgenţă au fost oficialii americani. „Statele Unite oferă asistenţă completă pentru Haiti şi cei din regiune, vom trimite echipe de salvare, civile şi militare, asistenţă umanitară. Ne rugăm pentru cei care au avut de suferit şi familiile lor,” a declarat  Hillary Clinton, secretat de stat american.

Organizaţiile de caritate au sărit imediat în ajutorul oamenilor din Haiti unde nicio infrastructură nu funcţionează după seismul de 7 grade. La câteva ore după tragedia din Haiti, comunitatea internaţională şi-a arătat imediat sprijinul: Franţa a trimis două avioane cu ajutoare şi echipe de salvatori, Olanda şi Germania au anunţat că deblochează două, respectiv un milion de euro. Marea Britanie a anunţat trimiterea unei echipe de experţi, iar protecţia civilă italiană a mobilizat o echipă de intervenţie. Ţările din America Latină şi insulele învecinate şi-au oferit şi ele sprijinul.

Nici instituţiile financiare internaţionale nu au rămas fără reacţie la tragedia din Haiti. Banca Interamericană de Dezvoltare a pus la dispoziţie un ajutor de 200.000 de dolari, iar Comisia Europeană a anunţat că va debloca trei milione de euro. În acelaşi timp, pe site-ul de socializare Facebook, mai multe grupuri au fost deja înfiinţate pentru a veni în ajutorul locuitorilor afectaţi de cutremur.