Concedieri la Elvila

concedieri, Elvila, situatie financiara

Astfel, dintr-un total de 985 de salariaţi, vor fi disponibilizaţi 39 de salariaţi din secţia de producţie, în special de la fabrica Relaxa Mizil din judeţul Prahova, 20 de angajaţi de la divizia de vânzări şi şapte de la departamentul financiar.

Scăderea vânzărilor în magazinele proprii, pe fondul prelungirii şi accentuării crizei economice, reducerea comenzilor pentru export, dar şi creşterea preţurilor la materii prime, materiale, energie şi combustibil au condus la decizia concedierii colective, se arată într-o notificare a Elvila SA către inspectoratele teritoriale de muncă şi agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţele unde compania are puncte de lucru.

Alţi factori care au determinat această decizie, luată în acord cu sindicatele, sunt închiderea magazinului şi depozitului din Piteşti, precum şi suspendarea activităţii magazinului şi depozitului din Călăraşi, după un incendiu produs luna mai.

Compania preconizează că în perioada următoare nu există premisele pentru creşterea veniturilor, astfel încât să susţină toţi salariaţii, şi necesită măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor, inclusiv legate de personal, pentru a se evita intrarea în insolvenţă.

 

Producătorul de mobilă va desfiinţa posturile vacante şi va concedia cu prioritate angajaţii care au două sau mai multe funcţii, cei care cumulează pensia cu salariul, cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, salariaţii care au surse proprii de venituri sau desfăşoară activităţi autorizate, precum şi persoanele care nu au copii în întreţinere.

 

Dacă măsura afectează doi membri ai familiei, soţ şi soţie, decizia se va lua după consultarea familiei respective. Ultimii concediaţi vor fi cei cu copii în îngrijire şi persoanele văduve sau divorţate cu copii de întreţinut.

 

Pentru a limita numărul disponibilizărilor, Elvila va indentifica opţiunile de redistribuire a salariaţilor în cadrul companiei în funcţie de numărul de comenzi şi de forţa de muncă existentă în diviziile afectate de concedierile colective şi va reduce la maxim costurile de producţie.

 

Măsurile aplicate începând din primăvara anului trecut, de plafonare a cheltuielilor lunare cu materii prime şi materiale la 1,7 milioane lei, a celor cu salariile, inclusiv tichete de masă, la 1,35 milioane lei pe lună, dar şi pentru alte tipuri de cheltuieli, nu au fost suficiente, iar pierderile înregistrate de companie s-au adâncit faţă de anii precedenţi.

 

Salariaţii concediaţi vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare, indemnizaţie de şomaj şi consiliere pentru integrare profesională. Dacă, în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, firma va reînfiinţa unele din posturile respective, angajaţii care au lucrat pe acele posturi vor fi anunţaţi, ei putând accepta în termen de cinci zile reluarea activităţii.

 

Elvila activează pe piaţa producţiei de mobilă din anul 1990, fiind fondată de omul de afaceri Viorel Cataramă.

 

Producătorul deţine trei fabrici, la Mizil (jud. Prahova), Băbeni (jud. Valcea) şi Beiuş (jud. Bihor).

Ultimele Articole