Avocatul precizează însă că dacă se ajunge la un acord cu salariaţii sau cu reprezentanţii acestora- sindicatele- trimiterea prin rotaţie în concediu neplătit e posibilă.
Mihai Marian, avocat partener la Bostina si Asociatii, precizează că pentru functionarii publici o astfel de decizie e mai usor de aplicat. În schimb pentru angajatii cu contracte individuale de munca, există anumite conditii, printre care şi acordul sindicatelor. Celelalte conditii tin de existenta unor motive obiective pentru o astfel de decizie, de obligativitatea reluarii activitatii după perioada de întrerupere si de limitarea perioadei de intrerupere la maximum 15 zile pe an.
Pana la acest moment, reprezentantii principalelor confederatii sindicale BNS si Cartel Alfa au anuntat ca nu sunt de acord cu masura de acordare a 10 zile de concediu fara plata.
Urmăreşte pe WEBTV toate ştirile video şi emisiunile TMC