Concurenţa va informa UE, până la 22 septembrie, dacă NetCity respectă legile concurenţei

Consiliul Concurenței, consiliul-concuren-ei, NetCity, Uniunea Europeana

„Proiectul NetCity este un caz lung, iar până la 21-22 septembrie trebuie să prezentăm Uniunii Europene dacă respectă legile concurenţei. Astfel de proiecte sunt în toată ţara şi noi suntem favorabili unor astfel de proiecte. Net City este avantajos pentru că deschide concurenţa pentru firmele de televiziune prin cablu. Este bun şi pentru consumatori, pentru că pot să aleagă. În acelaşi timp, poate crea un monopol de reţea, iar noi nu dorim acest lucru pentru că poate mări preţurile şi acestea se vor răsfrânge asupra consumatorilor”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a precizat că, pentru a nu exista probleme concurenţiale, Primăria Municipiului Bucureşti (PBM) trebuie să facă mici modificări legislative.

„Noi dorim ca Primăria să facă NetCity în conformitate cu legile concurenţei, dar din păcate nu există o comunicare prea bună. Facem eforturi pentru a intra în dialog, iar modificările legislative nu sunt foarte mari pentru a deveni concurenţiale. Trebuie creată alternativă, pentru că în prezent toţi operatorii de televiziune prin cablu sunt obligaţi să lucreze cu NetCity”, a mai spus Chiriţoiu.

Conform preşedintelui Consiliului Concurenţei, în cazul în care PMB nu va ţine cont de solicitările de modificare, se va demara o investigaţie la finalul căreia Primăria poate fi obligată să respecte legile concurenţei.

Proiectul NetCity, lansat în 2006, prevede îngroparea actualelor cabluri aeriene de reţele de comunicaţii din Bucureşti.