Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei, relatează Agerpres.
Judecătorii au stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care Sică Dumitrescu este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 6 Bucureşti.
De asemenea, magistraţii au dispus prelevarea de probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În acelaşi dosar, un complice al lui Sică Dumitrescu a primit o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendare.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Potrivit rechizitoriului trimis în instanţă, pe 14 ianuarie 2021, procurorii DIICOT au primit o informaţie că o persoană vinde cocaină pe raza municipiului Bucureşti. Aceasta a fost identificată în persoana lui Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu.
În cadrul anchetei, procurorii au apelat la o femeie, care colabora cu procurorii, şi la un investigator sub acoperire. Aceştia au primit permisiunea de a cumpăra droguri de la Sică Dumitrescu. De asemenea, un judecător a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de către Sică Dumitrescu, investigatorul sub acoperire şi martorul colaborator.
Ulterior, pe 18 ianuarie, femeia şi investigatorul sub acoperire l-au contactat pe Sică Dumitrescu pe Instagram şi au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 20,00, în parcarea de la cafeneaua „The Dock” de pe Cheiul Dâmboviţei din Bucureşti. În zonă a fost instalat un dispozitiv de supraveghere operativă.
În seara zilei de 18 ianuarie, cei doi au mers în faţa cafenelei „Naked”, unde era parcat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, identificat ulterior drept un caporal de la o unitate militară din Bucureşti.
Lângă autoturism aştepta Sică Dumitrescu. El a acceptat să-i vândă femeii trei grame de cocaină, contra sumei de 1.350 lei.
Conform documentelor trimise în instanţă, investigatorul sub acoperire şi femeia au fost invitaţi să aştepte în maşina condusă de caporal, aceştia având o conversaţie despre calitatea „mărfii” pe care urmează să o aducă Sică Dumitrescu. După aproximativ 5 minute, Sică Dumitrescu a revenit la locul de întâlnire, s-a urcat în maşină şi i-a înmânat colaboratoarei trei punguţe din material plastic de culoare portocalie ce conţineau o substanţă solidă.
După ce au coborât din autoturism şi s-au despărţit, colaboratoarea i-a înmânat investigatorului sub acoperire cele trei punguţe primite de la Sică Dumitrescu, conţinutul fiind dus la un laborator pentru analiză.
Analizele de laborator au arătat că era vorba de 2,05 grame pulbere care conţinea cocaină.
Fiind audiat, Sică Dumitrescu a recunoscut că i-a vândut cocaină martorului colaborator, însă fără a urmări un interes financiar. Referitor la contribuţia caporalului, el a declarat că i-a solicitat sprijinul acestuia pentru a-l transporta cu autoturismul, până la întâlnirea cu martorul colaborator, însă militarul ar fi aflat în acea împrejurare că urmează să le vândă cocaină.
În baza probelor strânse, procurorii au stabilit că acel caporal ştia dinainte de vânzarea drogurilor şi chiar l-a sfătuit pe Sică Dumitrescu să nu fie „slab la negocieri”. El a fost trimis în judecată alături de fiul lui Ilie Dumitrescu, pentru complicitate la trafic de droguri.