Conducerea Senatului a decis anchetarea activităţii lui Berceanu

ancheta, comisie, news alert, Radu Berceanu, senat, Transporturi

La solicitarea PDL s-a decis suplimentarea numărului membrilor comisiei de la 9 la 11, faţă de propunerea iniţială a PSD.

Deocamdată, doar PSD şi PNL au făcut propuneri pentru a desemna reprezentanţi în această comisie. Social-democraţii i-au propus pe senatorii Marius Bota, Dan Şova şi Cosmin Vasile Nicula. Liberalii i-au propus la rândul lor pe Titus Liviu Paşca şi Marius Petre Nicoară.

Potrivit Regulamentului Senatului, la cererea unei treimi din numărul membrilor săi, Senatul poate hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă. Raportul comisiei se depune la Biroul permanent, care îl include pe ordinea de zi a plenului Senatului în cel mult 15 zile.

Senatorul PSD Sorin Bota a depus în luna ianuarie la Biroul Permament al Senatului o listă cu 50 de senatori PSD şi PNL care susţin înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru modul în care se derulează contractele de la Ministerul Transporturilor.

Bota a precizat atunci că această comisie de anchetă nu-l vizează pe ministrul transporturilor, Radu Berceanu, ci modul în care se derulează contractele de la Ministrul Transporturilor în ultimii ani, inclusiv din perioada guvernării comune PSD-PDL.

Modificarea soluţiilor şi preţurilor pentru modernizarea DN 12, DN 15, DN 16, DN 17 şi DN 19, modificarea proiectului autostrăzii Transilvania, blocarea unor lucrări la unele tronsoane de autostrăzi şi cheltuirea nejustificată a unor bani de la bugetul ministerului sunt câteva dintre aspectele pe care comisia de anchetă le-ar putea viza, potrivit senatorului social-democrat.

Ultimele Articole