Ionut Lupescu

Conflictul din Ucraina: ultima şansă de pace

criza rusia, razboiul din ucraina, Ucraina

De asemenea, eurodeputatul român a salutat eforturile negociatorilor şi a făcut apel la coordonare în luarea deciziilor. Declaraţiile lui Boştinaru au fost făcute într-o dezbatere în plenul Parlamentului European, reunit marţi la Strasbourg, în prezenţa înaltului reprezentant pentru politică externă al Uniunii Europene, Federica Mogherini.

‘În acest for suntem de acord că întâlnirea de la Minsk este ultima şansă de pace. Acordul de anul trecut de la Minsk a eşuat. Dar cine este responsabil pentru acest eşec? Oare Europa, cum pretinde Vladimir Putin? Ucraina cheltuieşte într-o singură zi între 5 şi 7 milioane de euro pentru un război impus de Rusia, în condiţiile în care Ucraina a pierdut deja o parte din teritoriu. Nu, Rusia este de vină prin sprijinul dat separatiştilor. (…) În faţa Rusiei lui Putin care vorbeşte despre pace, dar practică războiul, noi salutăm decizia luată de NATO de a folosi forţa de reacţie rapidă în statele din Centrul şi Estul Europei, pentru că aceasta este singura măsură concretă luată recent pentru a ne proteja de neo-imperialismul rusesc’, a declarat eurodeputatul român.

Liderii Franţei, Germaniei, Rusiei şi Ucrainei se vor întâlni miercuri la un summit asupra crizei din Ucraina, în capitala Belarusului, Minsk.

Ultimele Articole