Şeful Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacşa, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că firma Conpet va fi sancţionată cu suma de 100.000 de lei deoarece conform legii poluatorul plăteşte. Tot poluatorul, printr-o firmă specializată din Constanţa, se ocupă şi de îndepărtarea ţiţeiului din râu, cu ajutorul unor materiale absorbante.
Până în prezent nu s-a stabilit cauza avariei conductei, dar este posibil ca magistrala de transport ţiţei, ce traversa de la un mal la altul Olteţul, în zona oraşului Balş, să se fi avariat şi din cauza debitului crescut al râului, care în urmă cu două zile atinsese cota de pericol. Pentru a stabili în ce grad poluarea de Olteţ afectează mediul şi cât este de gravă, specialiştii au prelevat probe de apă.
„Nu putem spune ce impact are poluarea până nu vedem consecinţele. Sunt prelevate probe de apă din oră în oră şi vor fi analizate. Nu au fost determinate încă nici cauzele producerii avariei”, a spus Neacşa.
Avaria conductei este posibil să se fi produs într-o zonă în care era sudată sau să se fi spart din cauza aluviunilor de pe Olteţ în condiţiile unui nivel, dar şi debit crescut al apei.
Defecţiunea la conducta de ţiţei nu a fost încă remediată, dar au fost închise vanele şi a fost stopată scurgerea produsului petrolier în Olteţ. Reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt la faţa locului, consilierul superior Ilie Ghiţă, a explicat faptul că din cauza debitului mare al râului şi nivelului apei, ce depăşeşte doi metri, a fost imposibilă remedierea defecţiunii conductei.
„Vanele conductei, care au fost închise, sunt la un mal şi la altul al Olteţului, iar conducta traversează râul. Distanţa între vane este de aproape 700 de metri şi se va încerca scoaterea petrolului de pe conductă, dintre cele două vane, cu o vidanjă. Intervenţia ar fi fost mai uşoară dacă nu ar fi nivelul apei crescut” a spus Ilie Ghiţă.
Acesta a menţionat că poluarea este mai accentuată în amonte de localitatea Fălcoiu, unde au fost pregătite două baraje care să absoarbă ţiţeiul. Unda de poluare traversează Olteţul pe o lungime de 30,8 kilometri, iar cu 10 kilometri în amonte de localitatea Fălcoiu, stratul de produs petrolier este de un centimetru grosime şi acoperă suprafaţa râului pe toată lăţimea acestuia.
Reprezentanţii APM şi Gărzii de Mediu au precizat că pentru îndepărtarea produsului petrolier au fost create două baraje din materiale absorbante (burete şi soluţie de neutralizare) în localitatea Fălcoiu. Primul baraj este la podul rutier şi de cale ferată dintre localităţile Vlăduleni şi Fălcoiu şi al doilea la podul rutier din satul Cioroiu, comuna Fălcoiu. Dacă ar trece de aceste două baraje absorbante, unda de poluare ar ajunge în râul Olt unde ar fi mult mai dificil de neutralizat, potrivit specialiştilor.