Pentru încetarea mandatului lui Sergiu Andon au votat 220 de deputaţi, 5 au fost împotrivă şi 11 s-au abţinut.
Comisia juridică a propus încetarea mandatului lui Andon pe motiv de incompatibilitate, ca urmare a unei decizii a ICCJ.
În 3 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.
Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma căreia inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.
Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.