Mucenic Ioana

Consiliul Concurenţei a amendat 5 firme cu 3 mil. lei pentru trucarea unei licitaţii CNADNR

amendă, consiliul-concuren-ei

„Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei privind o posibilă înţelegere pentru atribuirea contractului «Lucrări de marcaje rutiere, longitudinale, transversale şi diverse pe drumurile naţionale din administrarea CNADNR SA»”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

 

Astfel, firma Plastidrum SRL a fost amendată cu 1,56 milioane lei, Swarco Heoscont Strassenmarkierung din Austria cu 1,19 milioane lei, Eleftherios Kokkinakis din Grecia cu 209.333 lei, Swarco România SRL cu 33.012 lei şi Signature Semnalizare SRL cu 11.573 lei.

 

Cele cinci firme au participat la licitaţie în cadrul unor asocieri, respectiv asocierea Plastidrum (formată din firmele Plastidrum şi Signature Semnalizare) şi asocierea Swarco (compusă din Swarco România şi Swarco Heoscont Strassenmarkierung – Austria, Eleftherios Kokkinakis – Grecia).

 

Înţelegerea anticoncurenţială dintre cele două asocieri a constat în coordonarea modului de acţiune la procedura de achiziţie publică, astfel încât asocierea Plastridrum să câştige licitaţiile, iar Swarco să asigure numărul minim, de doi participanţi, necesar în cazul procedurii de licitaţie deschisă.

 

„Cele două asocieri s-au înţeles asupra ofertelor pentru lotul 2 – Craiova şi lotul 6 – Iaşi: Asocierea Plastidrum şi-a adjudecat contractele, iar apoi le-a cesionat către Asocierea Swarco. Înţelegerile de acest tip denaturează concurenţa în cadrul procedurii de achiziţie publică şi conduc la o creştere a preţurilor în detrimentul autorităţii contractante”, a declarat, în comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

 

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.