Consiliul Europei a actualizat regulile privind fondurile mutuale

comisia europeana, Consiliul Europei, fonduri mutuale

Parlamentul European a aprobat acest cadru după prima lectură.

Piaţa europeană a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) se cifrează la aproximativ 5.000 miliarde euro, iar directiva urmăreşte să le ofere investitorilor o mai mare diversitate a produselor la un cost mai mic, datorită unei integrări mai bune a pieţei interne.

De asemenea, noul cadru de reglementare vizează asigurarea unei protecţii adecvate investitorilor, printr-o informare de calitate şi o supraveghere mai eficientă a pieţei, precum şi menţinerea competitivităţii sectorului european al OPCVM, prin adaptarea reglementărilor la evoluţia pieţei.

Printre obiectivele urmărite se numără crearea unui document de informare sintetic şi standardizat, precum şi a unui veritabil „paşaport european” pentru societăţile care gestionează fonduri mutuale. Prin ultima măsură, s-ar putea realiza economii de până la 700 milioane euro pe an, potrivit calculelor Comisiei Europene.

De asemenea, noile reglementări vor facilita fuziunile transfrontaliere între OPCVM, ceea ce va permite creşterea activelor medii ale fondurilor europene, şi întări supravegherea acestor fonduri şi a societăţilor care le gestionează.

Ultimele Articole