„Consiliul Fiscal îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că paşii procedurali prevăzuţi de Legea responsabilităţii fiscale nu au fost respectaţi, în condiţiile în care avizul Consiliului referitor la respectivul act normativ nu a fost solicitat. În plus, avizul Guvernului privind iniţiativa legislativă în cauză este negativ, iar aceasta nu este însoţită de propuneri de compensare a impactului financiar asupra bugetului general consolidat, deşi consecinţele asupra echilibrului bugetar sunt majore”, se spune într-un comunicat al Consiliului Fiscal.
Potrivit Legii responsabilităţii fiscale, în cazul unor propuneri de acte normative care conduc la diminuarea veniturilor bugetare trebuie realizată o fişă financiară, avizată de Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Fiscal, conform căruia impactul financiar a fost luat în calcul în prognoza veniturilor bugetare şi nu afectează ţintele bugetare anuale şi pe termen mediu. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX