Consumul casnic în gospodării a înregistrat în S1 al anului o creştere de 17% în lei (video)

alimente, bauturi, cafea, Consum, GfK, ulei

„Factorul care a contribuit cel mai mult la evoluţia trend-ului de bunuri de larg consum a fost creşterea în valoare a coşului de cumpărături, influenţată de creşterea preţului şi susţinută de un volum mai mare achiziţionat”, a declarat directorul general al GfK Romania, Andi Dumitrescu.

Astfel, cercetarea GfK România care monitorizează consumul casnic în gospodarii arată că p rodusele de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei au înregistrat creşterea cea mai dinamică în valoare, de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, devansând creşterea alimentelor şi a băuturilor cu 2%, acestea înregistrand un plus de 17% în moneda naţională.

Categoria tabletelor de ciocolată a înregistrat o evoluţie pozitivă în volum, puţin peste 20% în prima jumatate a anului curent, comparativ cu perioada similară din 2008, influenţată în primul rând de creşterea frecvenţei de cumpărare.

Dintre produsele de baza monitorizate, uleiul s-a menţinut relativ constant (+2%), în condiţiile în care preţul plătit de consumatori a scăzut cu peste 15%.

De asemenea, pentru segmentul băuturilor non-alcoolice, cafeaua măcinată şi apa minerală sunt printre categoriile ce nu şi-au diminuat ratele de creştere, atingând volume cu aproape 9% mai mari decât în prima jumătate a lui 2008. Gospodăriile au achiziţionat mai des cafea măcinată şi au mărit cantitatea de apă minerală la fiecare act de cumpărare.

Pe de altă parte, sucurile necarbogazoase, o categorie importantă a anului trecut în ceea ce priveşte ritmul de creştere în volum de peste 20%, a înregistrat în primul semestru o creştere de sub 5%.

În coşul produselor non-alimentare, printre categoriile care au înregistrat creşteri în volum se numără produsele universale de curăţenie (peste 5%), balsamul de rufe sau produsele de curăţat geamuri, ambele cu peste 10%.

Potrivit studiului GfK, din segmentul produselor de îngrijire personală, deodorantele şi şamponul se află în continuare pe un trend ascendent, înregistrând creşteri în volum în jur de 5%.

Studiul are la baza informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 categorii de bunuri de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, având la baza un eşantion de 2.200 de gospodării reprezentativ naţional. Informaţiile se referă la primele şase luni ale anului 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

GfK Romania este una dintre principalele companii de cercetare de piaţă din România, cu o cifra de afaceri de 9,1 milioane euro în 2008.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole