Consumul de energie electrică scade pe fondul reducerii activităţii industriale

energie, eoliene, INS

Astfel, consumul final de energie electrică s-a cifrat la 4,417 KWh în prima lună a anului. Aceasta indică o reducere pe ansamblu a activităţii economice, mai ales că scăderea provine în principal din sectorul industrial.

 

Consumul populaţiei a crescut cu 5%, în timp ce consumul propriu al reţelor de transport a energiei s-a majorat cu 3% în perioada analizată. Iluminatul public a înregistart şi el o diminuare cu 2,4%.

 

Producţia de energie electrică din resurse regenerabile, a crescut de 2,5 ori, comparativ cu luna ianurie din 2012, datorită intrării în exploatare comercială a mai multor capacităţi de producţie eoliene. Astfel, în prima lună a acestui an, eolienele au produs 448 milioane de kWh, faţă de 178 milioane de kWh, la cât s-a ridicat producţia în ianuarie 2012.

 

Resursele de energie electrică au fost de 5,35 TWh, în scădere cu 226 milioane KWh, în scădere cu 4% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012.

 

Producţia în hidrocentrale a crescut în prima lună a anului cu 30%, când din cauza secetei Hidroelectrica a fost nevoită să invoce clauza de forţă majoră. Astfel compania a produs aproape un miliard de KWh. CNE Cernavodă a livrat doar cu 1% mai puţină energie cea mai mare reducere fiind înregistrată în cadrul termocentralelor care au produs cu 16,6% mai puţin.