Contribuţia la pilonul II va creşte „obligatoriu” la 2,5% anul viitor, susţine Şeitan

FIC, pilonul II, Şeitan

„Contribuţia va creşte obligatoriu în 2010 la 2,5%, de la 2% în prezent, aceasta fiind una condiţiile convenite cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială”, a afirmat Şeitan, care ocupă funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii în guvernul demis.

Bugetul pe 2009 a blocat nivelul contribuţiei virate către fondurile de pensii private obligatorii la 2% din salariul brut în acest an.

Potrivit legii, începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuţie la sistemul pensiilor obligatorii urma să crească anual cu 0,5%, până la 6% din venitul brut al salariaţilor, într-un interval de opt ani.

Marţi, mai multe organizaţii ale investitorilor străini au solicitat Guvernului, într-o scrisoare deschisă, păstrarea calendarului iniţial de creştere a contribuţiilor şi susţineau că, în caz contrar, veniturile participanţilor ar fi afectate, iar administratorii şi-ar pierde încrederea în România, după ce au investit circa 500 milioane euro.

Initiaţiva investitorilor străini a fost coordonată de Camera de Comerţ a Olandei din România, la care au aderat Camera de Comerţ a Statelor Unite din România (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Camerele de Comerţ ale Italiei, Elveţiei şi Marii Britanii din România.

Ultimele Articole