Sorin Simon

Contribuţia României la bugetul UE a fost redusă cu 46 mil. euro

buget ue, contribuție, Parlamentul European, România

Suma totală ce urmează a fi returnată statelor membre este de 4,54 miliarde de euro. Din acest total, 2,72 miliarde de euro reprezintă excedentele din programele implementate în 2010. Restul fondurilor provine din amenzi, dobânzi aplicate plăților întârziate și surplusuri rezultate din diferențele de curs valutar.

Rezultatul votului de marţi a fost următorul: 625 voturi pentru, 14 împotrivă și 29 de abțineri.

Pe primele trei locuri în clasamentul sumelor pe care fiecare stat membru UE le poate deduce din contribuția la bugetul UE pentru 2011 se află Germania (922 milioane euro), Franţa (740 milioane euro) şi Regatul Unit al Marii Britanii (639 milioane euro).