Pentru abaterile constatate au fost aplicate 41 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 293.500 de lei şi 50 de avertismente.
„În urma controlului, am constatat deficienţe legate de informarea corectă a consumatorilor şi modul de redactare a contractelor, aspecte menite sa defavorizeze beneficiarul creditului în raport cu creditorul. Sfătuim consumatorii să fie extrem de atenţi înainte de a semna un contract de credit. Să se asigure că au toate informaţiile privind dobânda, termenele şi penalităţile pretinse de creditor. Dacă existăclauze neclare sau evident în defavoarea beneficiarului, să nu semneze contractul; odată semnat, contractul produce efecte şi nu poate fi anulat decât în instanţă”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.
Trei din cele cinci puncte de lucru ale unor IFN-uri care acorda credite ipotecare, au prezentat abateri de la prevederile legale în vigoare. Pentru abaterile constatate a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei şi două avertismente.
Controlul a 357 de case de amanet a evidenţiat abateri la 274 dintre acestea. Au fost aplicate 122 de amenzi contravenţionale în valoare totala de 540.000 de lei şi 152 de avertismente.
Majoritatea neregulilior constau în: publicitate înşelătoare, contracte cu clauze abuzive, liste de tarife şi comisioane incomplete.