Copos: Păstrez profitul Ana Imep pentru recapitalizare

ana-holding, ana-imep, Copos, recapitalizare, salarii

Compania a înregistrat profit pe primele şase luni şi are comenzi până în noiembrie. “Administraţia Ana Imep şi-a stabilit ca principală preocupare continuarea producţiei, a programului de investiţii şi asigu-rarea surselor financiare necesare activităţii curente. Pentru a susţine acest obiectiv, am decis ca profitul realizat în exerciţiul financiar 2008 să nu fie distribuit ca dividende către acţionari, ci să rămână în firmă pentru recapitalizare”, a declarat Copos într-un comunicat de presă transmis de Ana Holding.

În acelaşi timp, compania estimează scăderea cu 20% a afacerilor în 2009, după ce în primul semestru a raportat o producţie mai mică cu 36,5% faţă de S1 2008 şi o reducere cu 31,3% a cifrei de afaceri. La sfârşitul săptămânii trecute, aproape jumătate din cei 650 de angajaţi ai Ana Imep au declanşat o grevă de avertisment de două ore în care au solicitat creşterea salariului cu 50 de lei per angajat şi semnarea contractului colectiv de muncă, după ce acesta a expirat în urmă cu aproape o lună.

Angajaţii Ana Imep acuzau administraţia companiei că refuză cu rea-voinţă să le creas-că salariile, în condiţiile în care, firma lui Copos a avut profit anul acesta.

Ultimele Articole