AFI Europe România a semnat recent un contract de închiriere cu retailerul Cora pentru deschiderea unui hipermarket cu o suprafață de 12.500 metri pătrați în noul shopping mall “AFI Palace Ploiești”, informează dezvoltatorul. “Semnarea contractului cu lanțul de retail Cora reprezintă un pas important în dezvoltarea proiectului AFI Palace Ploiești. Suntem convinși că hipermarketul Cora va avea un impact pozitiv asupra procesului de închiriere, dar și asupra traficului din mall după ce acesta va fi dezvoltat. Vedem în Cora un partener strategic în ceea ce privește activitățile noastre din România și sperăm să continuăm această colaborare și prin primsa proiectelor viitoare”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.
Lucrările de construcţie pentru mall-ul din Ploieşti vor demara în trimestrul patru al acestui an, urmând ca inaugurarea oficială să aibă loc la finele lui 2012. Centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă totală de 26.000 de metri pătraţi distribuită pe două etaje și 900 de locuri de parcare. La parterul centrului comercial se vor afla mai multe ancore importante precum hipermarketul Cora, dar și retaileri de haine și electronice, în timp ce la primul etaj vizitatorii vor putea găsi magazine aparținând celor mai mari jucători internaționali din industria modei, prezenți și în România.AFI Palace Ploiești va fi situat la circa 800 de metri de centrul orașului, de-a lungul drumului principal de acces dinspre Nord-Est.
Cora, parte a grupului francez Louis Delhaize, este prezent pe piaţa din România prin intermediul a 8 hipermarket-uri: Cora Pantelimon, Cora Lujerului, Cora Sun Plaza, Cora City Park (se va deschide mâine), Cora Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Baia Mare şi Arad