„Vom cere guvernului câteva măsuri imediate. Nu credem că fără aceste măsuri declinul economiei româneşti va fi stopat. Nu spun că nu avem nevoie şi de expertiza fondului. Noi suntem cei care le putem furniza guvernanţilor soluţii. Numai un dialog cu noi poate găsi acele masuri care să ducă la oprirea economiei româneşi care este principala cauză a creşterii deficitului. Dacă vom asculta în continuare declaraţii festiviste de genul ‘criza a trecut în România şi credem că lucrurile se vor rezolva de la sine, va fi o greşeală”, a spus Corâci.
Cezar Corâci spune că anul 2009 a dat o lecţie dură României. Lecţie din care guvernul nu a învăţat, însă, foarte multe. Dovada este gestionarea greşită a împrumutului de la FMI.
„În ciuda acordului şi a asistenţei FMI şi a Băncii Europene , banii pe care i-a împrumutat de-abia i-au ajuns pentru două lucruri: pentru BNR, pentru susţinerea cursului şi a inflaţiei, ceea ce a fost un lucru bun. A doua parte a fost plata pensiilor şi salariilor. Toate lichidităţile au fost folosite pentru astuparea acestor găuri şi nu au mai rămas pentru investiţii deloc”, a mai spus Corâci.
Oamenii de afaceri cer guvernului să le lase liberatea să producă şi abia apoi să le perceapă taxe şi impozite.