„Fără să intru în foarte multe amănunte, vă spun că nu mă voi opri asupra unor chestiuni de formă, şi ele importante, nu mă voi opri asupra greşelilor gramaticale din textul moţiunii respective, nu mă voi opri asupra punctuaţiei, dezacordurilor gramaticale. Nu mă voi opri nici măcar asupra neştiinţei legate de denumirea oficială a unor state vecine, prietene, surori, aşa cum este cazul Republicii Moldova şi nu Moldovei”, a spus Corlăţean la dezbaterea moţiunii.
Corlăţean a făcut un apel către toţi politicienii români de a transmite un mesaj unitar „prin care să se solicite ca dezbaterea să recapete sensul şi coordonatele unei discuţii oneste, deschise şi corecte, evitând invocarea unor teme conexe, care nu au legătură cu procesul de aderare la spaţiul Schengen”.
El a precizat că România a îndeplinit criteriile de aderare la spaţiul Schengen în urmă cu trei ani.
„Autorii moţiunii încearcă să câştige capital politic prin deschiderea inoportună a unei dezbateri politice care încearcă să arunce inutil responsabilitatea privind întârzierea procesului de aderare la spaţiul Schengen în sarcina actualului Guvern şi în mod direct asupra MAE şi MAI”, a precizat Titus Corlăţean.
„Aş fi aşteptat o asumare a responsabilităţii, cel puţin a unora dintre semnatarii acestei moţiuni, mă refer la deputaţii PDL, care ştiu foarte bine că guvernarea PDL a ratat de o manieră foarte clară acest obiectiv în 2010, în 2011 programul de guvernare PDL prevedea data martie 2011 pentru aderarea la spaţiul Schengen şi tot parcursul lui 2011 şi 2012 au fost obiective ratate într-o perioadă cu condiţii mult mai favorabile”, a mai spus Corlăţean.
Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă a PPDD pe tema aderării la spaţiul Schengen, votul final urmând să fie dat de deputaţi marţi, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici.
Grupul parlamentar al PPDD a depus, săptămâna trecută, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema aderării României la Schengen.
Moţiunea simplă este intitulată „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen” şi este susţinută şi de PDL.
Dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple pe Schengen s-a încheiat, luni seară, parlamentarii puterii şi ai opoziţiei acuzându-se reciproc pentru ratarea acestui obiectiv, votul final urmând să fie dat marţi.