Cornel Dinicu şi ceilalţi doi inculpaţi din dosarul Ferma Dacilor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive au contestat decizia pronunţată, miercuri, de Judecătoria Ploieşti.
Conform portalului instanţelor de judecată, Cornel Dinicu, arestat preventiv pentru 30 de zile, dar şi Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, care au primit arest la domiciliu, au contestat aceste măsuri.
”Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (…) Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reţinându-se, în esenţă, următoarele: în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova