În faţa a peste două mii de delegaţi veniţi la Beijing, Preşedintele Chinez, Hu Jintao, a abordat în premieră un subiect tabu: corpuţia. Fenomenul este tot mai frecvent în China, în special în rândul cadrelor de vârf ale partidului unic. Jintao a subliniat că fără eradicarea corupţiei, idealurile comuniste sunt în pericol.
„Lupta împotriva corupţiei şi construirea unui guvern cinstit şi curat au devenit obiective importante ale partidului. Dacă vom eşua în eradicarea corupţiei, am putea ajunge la prăbuşirea partidului sau chiar la un colaps al statului.” Hu Jintao, preşedintele Chinei
Nu doar politica este importantă pentru liderii de la Beijing, ci şi dezoltarea economică. Cincinalul prezentat de Hu Jintao nu a mai cuprins o simplă înşiruire de cifre seci. Preşedintele chinez a vorbit despre obligaţia statului de a asigura bunăstarea socială a clasei muncitoare.
„Scopul nostru principal este să avem creştere economică sustenabilă şi sănătoasă şi să schimbăm modul în care creştem. Pentru a avea o creştere echilibrată şi coordonată, trebuie să dublăm, până în 2020, Produsul Intern Brut din 2010 şi venitul pe cap de locuitor, atât în zonele urbane cât şi în cele rurale. Trebuie să ne asigurăm că vom deveni o societate a bunăstării până în 2020.” Hu Jintao, preşedintele Chinei
Discursul lui Hu Jintao vine într-un moment dificil, atât pentru China, dar mai ales pentru el. Economia a scăzut în perioada iulie-septembrie pentru al şaptelea trimestru la rând, iar în jurul premierului au apărut o serie de comentarii despre averea familiei sale. Săptămâna trecută, cotidianul american The New York Times scria că acesta ar fi deţinătorul unei averi impresionante, de peste 27 de miliarde de dolari.