Coşmarul importatorilor auto continuă: piaţa auto locală în scădere cu peste 40% în primele şase luni

date ACEA, statistica vanzari auto, top vanzari auto, vanzari auto noi

În România s-au vândut conform datelor ACEA în primele şase luni ale acestui an 36.636 unităţi, în scădere cu 41.5% faţă de 2009 când pe piaţa locală se vindeau 62.657 autoturisme.

Situaţia din România e ceva mai bună faţă de Bulgaria şi Ungaria, unde piaţa a scăzut cu 43,2% (7.299 unităţi) şi cu 43,8% (22.355 autoturisme).

Urmează Slovacia cu o scădere la şase luni de 32.9 procente şi Estonia cu 22.6%.

Piaţa germană înregistrează un declin al vânzărilor de 28.7% dar volumele vândute în primele şase luni din 2010 sunt de 1.468.791 unităţi.

Portugalia este cotată cu cea mai mare creştere din UE: 57.7% cu 115.258 comercializate în primele şase luni din 2010.

Vânzările totale raportate de ACEA la nivelul ţărilor membre UE în primele şase luni ale acestui an se ridică la 7.285.487 autoturisme în creştere cu 0.2% faţă de perioada similară din 2009.