Costurile Tarom vor scădea cu 650.000 dolari/an, după implementarea sistemelor Winglet

Boeing, cost, Ruxandra Brutaru, Tarom, transport aerian

„În prezent, compania Tarom deţine şi trei avioane de tip Boeing 737-800, care au fost echipate din fabricaţie cu sistemul Winglet. Montarea dispozitivelor Winglet pe cele patru aeronave ale companiei TAROM de tip Boeing 737-700 va aduce o reducere a consumului de combustibil de aproximativ 1.000 de tone metrice pe an, echivalentul unei economii de aproximativ 650.000 de dolari. Cele patru avioane de acest tip din flota companiei zboară, în total, aproximativ 12.000 de ore pe an”, potrivit companiei.

Măsura luată de conducerea Tarom face parte din strategia companiei de a reduce costurile şi de a eficientiza operarea aeronavelor atât din punctul de vedere al consumului de combustibil, cât şi din cel al impactului lor asupra mediului înconjurător.

Sistemul Winglet este un dispozitiv care se montează în capătul aripilor, reducând rezistenţa la înaintare şi îmbunătăţind performanţele aeronavei echipate.

Montarea sistemului Winglet măreşte atât raza de acţiune a aeronavelor, cât şi viteza şi altitudinea de croazieră, având în acelaşi timp, un impact pozitiv asupra mediului: reduce consumul de combustibil al aeronavelor cu până la 3%, ceea ce înseamnă o diminuare a nivelului de emisii poluante cu până la 3 procente. În plus, avioanele echipate cu astfel de dispozitive au un impact fonic redus, la decolare zgomotul fiind diminuat cu până la 6,5%.

“Luna aceasta, în data de 18 septembrie, Tarom sărbătoreşte 55 de ani de la înfiinţare. Ne-am propus să reducem amprenta de carbon a aeronavelor, prin creşterea eficienţei energetice şi prin reducerea consumului de combustibil. Sistemele Winglet ne permit implementarea politicii de economisire a combustibilului, aducând atât beneficii financiare, cât şi ecologice, prin reducerea emisiilor”, a declarat directorul general al companiei, Ruxandra Brutaru.

Sistemele Winglet ce urmează a fi montate pe aeronavele Tarom de tip Boeing 737-700 sunt furnizate de compania Aviation Partners Boeing (APB) care au echipat cu acest sistem peste 3.000 de aeronave Boeing din întreaga lume.

Tarom operează în peste 40 de destinaţii de pe trei continente, care acoperă ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Compania naţională deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa. Aceasta este compusă din 26 de aeronave: trei aeronave de tip BOEING 737-800, patru aeronave de tip BOEING 737-700, patru aeronave de tip BOEING 737-300, patru aeronave de tip Airbus A318-111, două aeronave de tip Airbus A310-325, şapte aeronave de tip ATR 42-500 şi două aeronave de tip ATR 72-500.

Directorul general al Tarom, Ruxandra Brutaru, a declarat, în august, pentru NewsIn, că, în primul semestru al acestui an, compania a transportat peste 730.000 de pasageri, în scădere cu 19% faţă de perioada similară a anului trecut.

Tarom a transportat, în 2008, aproximativ 1,98 milioane de pasageri, cu 5% mai mult decât în anul precedent, şi a înregistrat venituri din exploatare în valoare de 404 milioane de dolari, cu aproximativ 10% mai mult faţă de 2007. De asemenea, anul trecut aeronavele au realizat peste 15.000 de curse regulate, cu aproximativ 6,5% mai mult decât în 2007.