Dacă există o virtute care nu îi poate fi negată luxemburghezei Viviane Reding, aceasta este perseverenţa. De când acest comisar european experimentat a preluat portofoliul Justiţiei, a iniţiat o luptă dură pentru sporirea prerogativelor femeilor din Europa, integrându-le în consiliile de administraţie ale marilor companii. Şi nu este singura. Pe continent, numeroase organizaţii luptă pentru acelaşi scop. Rezultatele sunt descurajatoare, aşa cum probabil era de aşteptat, pentru că sunt vizate direct structurile de conducere, acolo unde niciun bărbat nu este pregătit să cedeze politicos locul unei femei.
În aceasta constă şi eşecul propunerii iniţiale a lui Viviane Reding, din martie 2011, de a invita marile companii să aplice voluntar principiul parităţii. Sistemele cotelor, atât de răspândite de altfel în democraţiile noastre, nu beneficiază în acest domeniu nici de susţinerea unanimă a statelor – Germania, spre exemplu, preferă autoreglarea –, nici de sprijin la nivelul societăţii, scriu cei de la Presseurop.
Discriminarea evidentă
Şi trebuie să recunoaştem că există argumente solide împotriva cotelor: libertatea activităţii de întreprinzător, principiul meritocraţiei împotriva celui al parităţii, bazele juridice etc. Discriminarea este totuşi evidentă: 86,3% dintre membrii consiliilor de administraţie sunt bărbaţi, pe un continent unde au fost nenumărate eforturi în favoarea egalităţii şi unde 60% dintre noii titulari ai licenţelor sunt femei. Altfel spus, ar trebui să aşteptăm pasivi ca într-o jumătate de secol un dezechilibru atât de injust să fie corectat, metodele de remediere urmând să devină curând o opţiune minoritară în Europa.
Dintre cele 27 de state membre UE, 11 au adoptat deja măsuri legislative pentru a aplica schimbările într-un interval puţin mai scurt. Aceste legi sunt foarte recente, multe fiind adoptate în ultimii trei ani. Este cazul Belgiei, Danemarcei, Franţei – cu rezultate spectaculoase –, dar şi al Italiei, Olandei şi Sloveniei. Spania le-a luat-o înainte ţărilor nordice. Este vorba de reglementări legislative foarte timide care au accelerat totuşi integrarea în consiliile de administraţie, chiar dacă într-un ritm foarte modest (ponderea femeilor a crescut de la 11,8% la 13,7%).
Nevoie de compromisuri
Este evident că nu există motive reale de bucurie, dar situaţia nu mai este disperată. Uniunea Europeană dispune de o reală putere de decizie doar în chestiuni agricole, comerciale şi privind competenţele. În celelalte domenii, progresele se impun prin convingere şi cu multă perseverenţă, obiectivul fiind aplicarea ideilor la nivel naţional şi în tratatele internaţionale. Avem drept exemplu eforturile împotriva încălzirii globale şi eşecul european privind impunerea unei taxe pentru poluare companiilor aeriene străine.
La capitolul egalitate, rezistenţa este la fel de puternică şi are aceleaşi cauze: interesele economice, sistemele de producţie, mentalităţile… Comisia Europeană cunoaşte din propria experienţă cât este de dificilă recrutarea femeilor. La fiecare cinci ani, Executivul de la Bruxelles imploră guvernele statelor membre să propună candidate şi încă nu a ajuns să formeze un colegiu al comisarilor care să aibă o pondere a femeilor mai mare de o treime. Fostul premier José Luis Rodríguez Zapatero a stimulat în mod real paritatea în viaţa politică din Spania, dar actualul prim-ministru, Mariano Rajoy, nu i-a urmat exemplul.
Pentru a reuşi adoptarea iniţiativei, Viviane Reding a făcut unele compromisuri. Însă a anticipa că propunerea are un caracter temporar şi expiră în 2028 pare puţin realist. Am dubii că până atunci, date fiind reglementările europene şi naţionale atât de tolerante, se va pune capăt unei discriminări atât de flagrante.
