Cotidianul: FMI a venit, a negociat. Ministrul Muncii şi-a văzut de vacanţă

FMI, Marian Sarbu, Mircea Geoana

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, i-a provocat preşedintelui PSD, Mircea Geoană, o criză de nervi, din cauză că a plecat în concediu de trei săptămâni şi nu s-a mai întors, deşi era nevoie de prezenţa lui la negocierile cu PDL pe marginea proiectelor de legi privind salarizarea unică şi sistemul de pensii, a căror adoptare de urgenţă este cerută de FMI. După ce în şedinţa de ieri-dimineaţă a Coaliţiei Emil Boc le-a comunicat pesediştilor că în 2 septembrie, adică peste trei săptămâni, intenţionează să îşi asume în Parlament răspunderea pentru legea unică a salarizării şi pentru legea sistemului de pensii, Geoană şi-a vărsat nervii în şedinţa Biroului de Conducere al PSD, la Kiseleff, arătându-i, în absenţă, cartonaşul galben lui Marian Sârbu, dispărut în vacanţă.

“Marian OK, e în concediu, dar e cam de mult în concediu! Trebuia să lase concediul şi să vină să fie aici la discuţiile despre legile care ţin de ministerul lui! Nu trebuia să plece”, a spus preşedintele PSD, anunţând, potrivit unor surse participante la şedinţa conducerii partidului că “o să aibă o discuţie cu Marian când se întoarce”.

Cotidianul scria în 28 iulie că Marian Sârbu a plecat în concediu, deşi premierul Boc dăduse dispoziţie ca miniştrii să renunţe la vacanţă. “Se întoarce săptămâna viitoare”, a declarat atunci secretara ministrului Muncii.

Citeşte mai departe în Cotidianul