Minuta Curţii de Apel Bucureşti: „Admite recursurile. Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că: Admite contestaţiile formulate de E-Boutique KFT şi de Win Win Business & Lobby Company Limited împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar prin Decizia nr. 5285/23.05.2012. Desfiinţează măsurile administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat la 18.04.2012, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate de S.C. PSV Company S.A. şi de S.C. Strategies – Research – Investments S.R.L. Irevocabilă.”
Mărcile aflate în litigiu fuseseră vândute în 2012 către firma britanică Win Win, pentru suma de 1,1 milioane de euro, însă lichidatorul Realitatea Media, compania Rovigo, a vrut să anuleze tranzacţia şi returnat această sumă. Tranzacţia prin care mărcile au fost vândute a fost contestată în instanţă de mai mulţi creditori ai Realitatea Media.
În iulie 2012, E Boutique KFT şi Win Win Business & Lobby Company Limited au contestat la Tribunalul Bucureşti decizia administratorului judiciar prin care s-a dispus anularea procesului verbal de licitaţie numărul 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat în data de 18 aprilie 2012 precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. În noiembrie 2012, Tribunalul a respins contestaţia, cu recurs în 7 zile de la comunicare. E Boutique KFT şi Win Win Business & Lobby Company Limited au contestat cu recurs decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Acţionariatul societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Realitatea TV, a fost modificat pe 8 martie 2013, conform documentelor de la Oficiul Registrului Comerţului. Astfel, asociatul majoritar al Realitatea Media SA (86% din acţiuni) este societatea Strategies Research Investments SRL ai cărei coacţionari sunt: Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru.