Primele semnale ale spargerii bulei speculative au venit chiar de la companii, multe dintre acestea raportând pierderi uriaşe, iar altele chiar încetându-şi activitatea la câteva luni de la listarea la bursă. Potrivit investopedia.com, în 1999 s-au derulat 457 de oferte publice iniţiale (IPO), cea mai mare parte dintre acestea având legătură cu companii de tehnologie şi internet.
Dintre cele 457 de IPO-uri, 117 şi-au dublat preţul în prima zi de tranzacţionare. Ulterior, în 2001, numărul IPO-urilor a scăzut până la 76 şi niciuna dintre acestea nu a mai reuşit să dubleze preţul acţiunilor în prima zi de tranzacţionare.
Criza dotcom s-a format, ca de altfel şi alte bule speculative, de la speranţa investitorilor că se pot îmbogăţi rapid. Investitorii s-au grăbit să cumpere orice acţiune fără să analizeze situaţia financiară a respectivei companii şi fără să încerce să vadă perspectivele acesteia.