Mii de români s-au lăsat „seduşi” în urmă cu doi-trei ani de dobânzile mici practicate de bănci pentru creditele în franci elveţieni. Ei au ignorat la momentul respectiv riscul valutar, iar acum sunt direct afectaţi de aprecierea monedei exotice faţă de euro şi, implicit, faţă de leu. Francul elveţian a doborât record după record în raport cu celelalte valute pe fondul statutului său de monedă de refugiu. Mai exact, în perioade de turbulenţe economice, investitorii se refugiază pe franc, în detrimentul euro, care este acum direct afectat din cauza situaţiei economice din unele state din zona unică. Întărirea francului în raport cu moneda europeană înseamnă automat un curs de schimb leu/euro mai ridicat. Banca Naţională a României a anunţat pentru astăzi o referinţă de 3,3955 lei/franc, cu 7,33% mai sus faţă de cea de acum o lună şi cu aproape 20% comparativ cu începutul anului.
Cei mai afectaţi de scumpirea francului elveţian sunt românii care au de rambursat credite în această valută. Aproape 13% din valoarea împrumuturilor contractate de populaţie până la finele lunii octombrie era în moneda elveţiană. Chiar dacă rata pe care o au de achitat lunar a rămas la aceeaşi valoare în franci sau a scăzut, pe fondul reducerii indicelui LIBOR până la un minim de 0,17% pe an, românii scot mai mulţi lei din buzunar pentru achitarea ratei. Astfel, din cauza scumpirii monedei exotice, pentru o rată de 750 de franci elveţieni, împrumutatul plăteşte acum mai mult cu 400 de lei faţă de începutul anului şi cu aproape 900 de lei comparativ cu ianuarie 2008. Citește mai mult pe www.adevarul.ro