Degeratu Claudiu

Creditele în lei sunt tot mai scumpe

BNR, credite euro, credite lei

Acţiunile BNR duc la o oarecare stabilitate a cursului de schimb, însă cu preţul creşterii dobânzilor la finanţările în lei. Indicii de referinţă, pe baza cărora se recalculează dobânzile la credite, au ajuns în ultimele zile la cele mai ridicate niveluri din acest an. Creşterea lor arată cererea mare de lei.

 

„De fapt ii protejezi pe cei cu credite in euro, dar are o inflenta negativa asupra celor care au credite in lei; daca introduci lichiditate in piata pentru cei care au credite in lei, ii afectezi pe cei care au credite in euro asta este economia deocamdata si riscul acesta va ramane” a declarat analistul Florin Cîțu pentru Money.ro Tv.

 

Şi alţi economişti au opinii asemănătoare.

 

„Fara indoiala ca e un trade off, e o compensare care exista intre dobanzi si curs; vrem un curs mai stabil, probabil ca lucru asta inseamna dobanzi ceva mai ridicate; vrem dobanzi mai scazute, lucrul asta inseamna un curs mai inalt, mai depreciat. Ca sa avem si  dobanzi mai reduse si curs usor mai apreciat ne trebuie politici economice, mix de politici economice sanatos” sustine Ionuţ Dumitru, economist-şef al unei banci comerciale.

 

Românii au simţit pe pielea lor cât de mult pot creşte ratele la împrumuturile în valută din cauza deprecierii leului. Peste 70% din datoriile populaţiei către bănci sunt în valută.

Ultimele Articole