Catalin Rusu

Creștere economică, doar dacă vin bani de la UE

achizitii publice, bani, cheltuieli, fonduri structurale, fonduri UE, JOHANNES HAHN, legislație

Declaraţiile vin în contextul în care comisarul Uniunii Europene pentru Politică Regională, Johannes Hahn, afirma că România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane euro săptămânal, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale.

 

„Să sperăm că se poate recupera, să sperăm că se pot atrage cele 6 miliarde, pentru că altminteri se va compromite un obiectiv foarte important, cel al creşterii economice”, a declarat deputatul PSD, Viorel Ştefan.

 

Lipsa de transparenţa în cheltuirea banilor europeni este o altă problemă esenţială a României, se arată şi într-un document recent al Institutului pentru Politici Publice. De aceea, deputatul PSD, Viorel Ştefan, susţine că schimbarea legii achiziţiilor publice ar trebuie realizată cât mai rapid.

 

„Aici ar putea actualul premier să dea dovada forţei de a conduce o ţară pe criterii tehnice şi să forţeze modificarea legii achiziţiilor publice aşa cum vrea Bruxelles-ul”, afirmă deputatul. O soluţie nu tocmai uşor de pus în practică, susţine Gheorghe Boeru, preşedintele Romair Consulting, care susţine că schimarea legislaţiei în domeniu ar dura nu mai puţin de doi ani.