Iorga Vlad

Creştere de 600 la sută a bugetului pentru mediu în judeţul Sibiu

buget, fonduri europene, mediu, Sibiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că veniturile estimate ale judeţului Sibiu pentru anul 2013 sunt de 259,2 milioane lei, cu o creştere de 3,86 la sută faţă de anul 2012.

Cea mai mare pondere din acest buget o au veniturile proprii, aproximativ 32 la sută, urmate de subvenţiile de la bugetul de stat, sumele defalcate din TVA şi fondurile de la Uniunea Europeană.

Cindrea a spus că judeţul va cheltui suma de 324,4 milioane de lei, din care 65,3 milioane de lei fiind excedent rămas din anii anteriori.

 

Preşedintele CJ Sibiu a afirmat că două treimi din acest buget vor fi alocate pentru funcţionarea judeţului şi o treime pentru dezvoltare.

Potrivit lui Cindrea, cea mai mare creştere a bugetului se înregistrează în sectorul de protecţia mediului.

„Cea mai mare creştere o avem la protecţia mediului, unde am alocat 51,5 milioane de lei, o creştere de 591,81 la sută şi este datorată susţinerii financiare a unui proiect extrem de important pe care l-am găsit întârziat, care s-a blocat din motive independente de voinţa noastră. E vorba de «Sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Sibiu». Din luna martie, acest proiect va fi prioritate pentru judeţul Sibiu. Se adresează tuturor celor 64 de localităţi din judeţ şi pot să spun că avem condiţiile necesare ca la sfârşitul anului acest proiect – colectarea selectivă a deşeurilor – să fie terminat”, a spus Cindrea.

El a afirmat că una dintre firmele care făceau parte din asocierea care implementează proiectul a intrat în insolvenţă şi, fiind vorba de fonduri europene care se folosesc la derularea proiectului, procedura de înlocuire a acesteia trebuia să primească acceptul reprezentanţilor Uniunii Europene şi pe cel al Ministerului Mediului.

„Avem toate demersurile legale făcute. O să fim unul din primele judeţe care va finaliza acest proiect. În şedinţa de CJ din această lună ( luna februarie – n.r.) avem o notă pentru o variantă de continuare a acestui proiect. Voi cere votul consilierilor”, a spus Cindrea.