Ana Draghici

Creşterea consumului s-a temperat în iulie

consum intern

Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a urcat în iulie cu 0,6% faţă de luna precedentă. În contextul avansului economic, o altă cifră este mai importantă: în raport cu iulie 2011, retail-ul a crescut cu 4,4%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Cifra este egală cu avansul mediu din primul semestru, ceea ce înseamnă că revenirea comerţului cu amănuntul a stat pe loc în iulie.

 

Consumul sporit de carburanţi al populaţiei şi creşterea vânzărilor de alimente reprezintă principalele motive al creşterilor din comerţ. Astfel, afacerile cu carburanţi au crescut cu 9%, în timp ce consumul de alimente a fost cu 3,8% mai mare.

 

Datele INS arată că nici majorarea salariilor bugetarilor nu a produs vreun efect notabil în economia locală imediat după aplicarea măsurii. Pe de altă parte, de revenirea consumului intern depinde, în mare măsură, creşterea economică. Asta în condiţiile în care două treimi din PIB-ul României este format din consumul populaţiei, iar vânzările retailerilor sunt un barometru important care arată cât de disponibili sunt românii să cheltuiască.

Ultimele Articole