Revizuirea în scădere este conformă aşteptărilor analiştilor şi demonstrează că prima economie mondială a ieşit din recesiune în perioada verii, dar revenirea a fost mai slabă decât fusese anunţat iniţial.
Departamentul american al Comerţului a precizat că noua estimare de creştere ţine cont de revizuirea datelor privind comerţul exterior, ca urmare a înregistrării unor importuri mai mari decât exporturile.
Creşterea consumului populaţiei, motor al avansului economic în timpul verii, a fost mai mică decât calculase departamentul la finalul lunii octombrie, de 2,9%, în loc de 3,4%.
De asemenea, investiţiile firmelor au scăzut mai mult decât fusese anunţat la finalul lunii octombrie, în timp ce investiţiile gospodăriilor au progresat mai puţin decât în estimarea iniţială.