Potrivit PMB, orice modificare a preţului gigacaloriei va presupune o reevaluare a calculelor.
Reprezentanţii primăriei subliniază că preţul de 167 de lei pentru gigacaloria de agent termic este una dintre ipotezele de lucru luate în calcul de grupul de analiză constituit la nivelul PMB. Acest preţ reprezintă o medie a preţurilor practicate de celelalte şapte municipii din România care deţin sisteme centralizate de distribuire a energiei termice, în care preţul pleacă de la 165 de lei (Oradea şi Cluj) şi ajunge la 245 de lei (Sibiu).
La nivelul PMB a fost constituit un grup de analiză care face simulări în ceea ce priveşte subvenţionarea apei calde şi a agentului termic, aceste operaţiuni fiind încă în desfăşurare. Reprezentanţii primăriei mai spun că viitorul preţ al gigacaloriei va fi influenţat şi de măsurile de austeritate adoptate la nivel naţional, ale căror efecte nu au fost încă integral determinate.
Calculele finale vor fi făcute publice cel mai probabil la sfârşitul lunii august, mai spun reprezentanţii PMB.
În ceea ce priveşte o decizie privind beneficiarii acestor subvenţii, determinările sunt în curs, urmărindu-se cu prioritate protejarea categoriilor cele mai defavorizate şi afectate de măsurile de austeritate (pensionari, şomeri, tineri sub 18 ani)”, se mai arată în comunicatul PMB.
Victor Iovici a declarat, miercuri, că cea mai recentă variantă luată în calcul de autorităţile locale este tăierea subvenţiei pentru gigacaloria de apă caldă şi creşterea preţului gigacaloriei la agent termic de la 119 lei (preţ subvenţionat de autorităţi, plătit în prezent de bucureşteni), la 167 de lei, cu TVA.
„La apă caldă, dacă o luăm cu 298 de lei (preţul nesubvenţionat, n.r.), calculat la un apartament de 2,5 camere, statistic vorbind, costul o să crească de la 21 de lei pe lună la 58, aproximativ 150%. Pentru agent termic am propus un preţ pentru populaţie de 167 de lei gigacaloria, inclusiv TVA, ceea ce înseamnă o creştere de 40%. În total pe apă caldă şi căldură va fi o creştere de doar 70%. Am luat în calcul un venit mediu pe familie de 1.500 de lei, asta însemnă că 10% din venit va fi cheltuit pe întreţinere”, a explicat viceprimarul.