FC Buzău forțează accederea în semifinalele Cupei României contra celor de la Voluntari, după ce etapa trecută a eliminat altă prim-divizionară, pe Clinceni.
De ziua României, buzoienii speră să se bucure de două ori: pentru sărbătoarea națională, dar și pentru calificarea în semifinalele Cupei.
„ Va fi un meci foarte greu, întâlnim una dintre cele mai în formă echipe din Liga 1, dar așa cum ne-a obișnuit Cupa, apar și surprize. Voluntari și-a învățat lecția din vară, de la baraj și și-a făcut acum echipă puternică. Este o fază superioară a Cupei României și după acest meci ajungi în semifinale, iar de acolo se poate întâmpla orice…finala, apoi cupe europene. Este clar că echipele din Liga1 își doresc asta. Am trecut de Clinceni, o echipă de Liga 1, va fi presiune, ca la orice meci, că este normal să ne dorim să câștigăm meciul” – Cristi Pustai, antrenor FC Buzău.
„Trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate, avem o mare șansă să ajungem în semifinale. Ne dorim să facem o surpriză, jucăm pentru noi, pentru suporteri, pentru familiile noastre și pentru oraș” – Cristian Avram, portar FC Buzău.
Unul dintre jucătorii de la Buzău, portarul Relu Stoian, a început fotbalul ca atacant, chiar la Voluntari.
„Sperăm să câștigăm și să trecem în etapa următoare. Nu se aștepta nimeni să ajungem în sferturile Cupei, dar din moment ce am ajuns aici, înseamnă că merităm. Cupa este competiția surprizelor, așa că noi sperăm să încurcăm Voluntariul. Eu am început să joc fotbal la ei, dar ca atacant, iar acum voi fi de partea cealaltă, o să le apăr șuturile … așa este viața” – Relu Stoian portar FC Buzău.
„Nu jucăm buf și p-a doua”
Tehnicianul de la Buzău a explicat că este posibil ca în primul unsprezece să apară schimbări în meciul de Cupă, și a subliniat faptul că își dorește același joc combinativ, indiferent de echipa pe care o trimite pe teren.
„Nu mă gândesc la estetica fotbalului, ci la rezultat și la puncte. Noi suntem o echipă care încearcă un joc elaborat…nu prea suntem cu „buf și p-a doua”, așa cum se zice, că nu există mingea a doua, jucăm doar cu una pe care noi încercăm să o păstrăm. Prefer un atacant care ratează zece ocazii, decât unul care nu-și creează nici o ocazie” – Cristi Pustai, antrenor FC Buzău.
Meciul dintre FC Voluntari și FC Buzău se joacă mâine, 1 decembrie, de la ora 15.30, la Buzău.