Cristiano Ronaldo a fost prezentat fanilor lui Real Madrid

Cristiano Ronaldo, florentino perez, prezentare, Real Madrid, Santiago Bernabeu

„Sunt foarte fericit să mă aflu aici. Mi-am îndeplinit visul din copilărie. Sunt impresionat şi emoţionat de ce văd aici, în această seară”, a spus noua achiziţie a lui Real, care, după ce le-a mulţumit fanilor pentru primirea pe care i-au pregătit-o, a executat câteva jonglerii cu mingea şi a traversat terenul pentru a-i saluta pe oamenii prezenţi în tribune.

La evenimentul care a avut loc pe stadionul Santiago Bernabeu au asistat în jur de 80.000 de suporteri, capacitatea maximă a arenei, iar cei mai mulţi dintre ei aveau postere cu noul fotbalist al lui Real Madrid, pentru care gruparea din Primera Division a plătit 94 de milioane de euro. Ronaldo a semnat în cursul zilei de luni un contract valabil 6 ani cu gruparea din capitala Spaniei şi va câştiga în jur de 13 milioane de euro pe sezon.

La prezentarea oficială a fostului jucător al lui United a participat şi fosta glorie a clubului madrilen, Alfredo di Stefano, dar şi conaţionalul lui Ronaldo, Eusebio, invitatul special al preşedintelui Florentino Perez.

Cristiano Ronaldo, născut la 5 februarie 1985, a debutat în fotbalul profesionist în 2002, la Sporting Lisabona, sub comanda lui Ladislau Boloni. Un an mai târziu a fost cumpărat de Manchester United, care a plătit formaţiei portugheze suma de 12 milioane de lire sterline. La United, jucătorul lusitan şi-a trecut în palmares trei titluri în Premier League, Campionatul Mondial al cluburilor, Liga Campionilor şi Cupa Angliei. Acesta şi-a exprimat dorinţa de a evolua la Real Madrid încă din 2006.

În sezonul 2007-2008 a reuşit să marcheze 42 de goluri, reuşind să depăşească recordul lui George Best. Portughezul a evoluat în 292 de meciuri pentru Manchester United, club pentru care a reuşit 118 goluri. Odată cu trecerea sa la Real, Cristiano Ronaldo a devenit cel mai scump transfer din lume, reuşind să-l depăşească pe Zidane, pentru care Real Madrid a plătit aproape 75 de milioane de euro, în 2001.

Ultimele Articole