Criza atinge şi bisericile: cantorii şi clopotarii intră în şomaj

biserică, Carei, criză, preoti, Satu Mare, șomaj

De la 1 noiembrie, unele clopote nu vor mai bate pentru că nu va avea cine să le tragă. Aproape 180 de clopotari şi cantori din protopopiatele din Satu Mare, Carei şi Negreşti Oaş îşi vor pierde locurile de muncă.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Satu Mare spun că s-a ajuns la această situaţie din cauza crizei. Consiliul Judeţean, care asigura salariul minim pe economie pentru personalul laic din biserici nu mai are fonduri.

Cei care vin la biserică spun că fără cantor nu se poate ţine o slujbă în mod normal. Reprezentanţii Protopopiatelor promit că dacă se vor găsi fonduri, cantorii şi clopotarii vor fi reangajaţi, dar nu mai devreme de anul viitor.

Sursa: Realitatea.net