Prăbușirea burselor din China a pus pe jar investitorii din întreaga lume, amenințând să tragă la fund toate bursele din lume.
Însă, indiferent dacă haosul de pe piața bursieră chineză va târî întreaga lume într-o nouă mare criză, țara are nevoie de o regândire și de o repoziționare a pieții de capital, scrie publicația Quartz.
Anul trecut, guvernul de la Beijing a cerut populației să investească pe bursă, pentru a da un nou imbold de dezvoltare pieței de capital. Drept răspuns, oamenii au început să cumpere acțiuni pe scară largă. În majoritatea cazurilor, oamenii nu cumpărau acțiunile cu banii lor, ci cu banii brokerilor, aducând o contribuție minimă. Acest lucru s-a văzut imediat în piață: valorile indicilor burselor din Shanghai și Shenzen triplându-se în ultimul an de zile.
Acest tip de investiții, numite tranzacții în marjă, le permite investitorilor să-și asume riscuri imense, beneficiind de profituri mari. Dar, reversul medaliei este că tranzacțiile în marjă, dacă sunt generalizate, vin la pachet și cu creșterea puternică a volatilității pieței.
Un alt specific al pieței bursiere chineze este faptul că majoritatea investitorilor sunt oamenii simpli, mai degrabă decât marii investitori instituționali. Din acest punct de vedere, China se situează la polul opus față de SUA sau alte economii dezvoltate. Acest lucru crește și mai mult gradul de volatilitate din piață, deoarece oamenii se grăbesc să-și vândă acțiunile cât mai repede după ce obțin profit, pentru a vedea câștigurile materializându-se.
După un an de asemenea creștere, bursele din China au început să scadă acum aproximativ o lună și scade în continuare, speriindu-i pe toți.
Situația de pe piața chineză de capital se asemănă cu cea din SUA, din 1929, când, după un val de investiții pe bursă în marjă, valoarea acțiunilor a crescut, formând o bulă a prețurilor care a explodat apoi, pentru a corespunde economiei reale. Ce a urmat apoi în SUA știm cu toții: Marea Depresiune.
Dar situația din China seamănă și cu criza bursieră din Japonia, din 1989. Acel moment a spulberat întreaga forță economică de până atunci a japonezilor. În anii 1989, economia japonezilor era în creștere, creditele erau ieftine și companiile se împrumutau cu sume mari. Aflate în căutarea unor profituri rapide, companiile au început să investească masiv în acțiuni pe bursă, ceea ce a făcut ca prețurile pe piața de capital să crească, aducându-le investitorilor și mai mulți bani pe care să-i ruleze pe bursă. Ce s-a întâmplat în această situație? Piața a crescut, companiile au ajuns supraevaluate și apoi bula s-a spart și bursa s-a prăbușit, ceea ce se întâmplă acum în China.
Cele două scenarii
Ce se va întâmpla în continuare? Ce putem face acum este să analizăm cele două situații similare din istoria economică recentă și să tragem concluzii în funcție de acestea.
În 1929, autoritățile americane au făcut prea puțin pentru a ajuta populația și companiile să treacă mai ușor peste dezastrul bursier. Băncile au dat faliment. Oameni de afaceri și familii au pierdut totul. Țara întreagă a luptat cu foamea și recesiunea ani de zile la rând până când, într-un final, a reușit să iasă din criză și să-și revină din Marea Depresiune.
Având această experiență, guvernul Japoniei nu a făcut aceeași greșeală. În schimb, a făcut o alta: a pompat cât de mulți bani a putut în bănci și companii, salvându-le de la faliment. Însă, această intervenție masivă în piață a generat mari probleme statului japonez. Datoriile enorme pe care le-a acumulat au dus țara în recesiune și în probleme din care nu a reușit să iasă nici până în ziua de astăzi.
Întrebarea pe care și-o pun astăzi economiștii este dacă guvernul chinez va decide ca țara să treacă printr-o criză mai dureroasă, dar mai scurtă, după modelul american, sau mai ușor de suportat, dar prelungită pe mulți ani?
Chiar și dacă există o altă soluție, modelele economice sunt doar două și, deocamdată, ne raportăm la ele. Poate că guvernul de la Beijing va găsi o altă soluție.
