“Criza financiară ameninţă democraţia”

criză, criză financiară, democrație, Lucian Croitoru, Premier, premierul desemnat, Traian Basescu

“Eu sunt un tip, prin natura mea, optimist, iar prin profesia mea, foarte precaut. Un moment-cheie va fi în data de 6 decembrie, când va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui. Eu am obiectivul să menţin această ţară stabilă, să asigur finanţarea şi să fac totul pentru ca România să funcţioneze. (…) Lipsa bruscă de resurse, masivă, poate să ducă la schimbări, la convulsii sociale foarte mari, poate să ducă chiar la schimbări de idei, la condamnarea unor filosofii. Nu mi-aş dori ca nimeni din România să înceapă să condamne ideea de democraţie”, este justificarea lui Croitoru pentru faptul că a acceptat mandatul.

Negocierile premierului desemnat cu partidele politice încep astăzi, în condiţiile în care o majoritate parlamentară a anunţat deja că nu îl va vota. Doar PDL spune că îl susţine pe Croitoru, însă avertizează că “nu va avea sprijin necondiţionat”. PNL şi PSD îl susţin în continuare pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, în timp ce UDMR păstrează ambiguitatea.

Croitoru trebuie să îşi prezinte cabinetul până duminică, iar dacă acesta va fi respins de Parlament, Traian Băsescu va face o nouă nominalizare pentru funcţia de prim-ministru.

Cum se poziţionează partidele la negocierile cu premierul desemnat, Lucian Croitoru

Prim-ministrul desemnat, Lucian Croitoru, a anunţat că va purta, astăzi şi mâine, negocieri pentru formarea guvernului cu partidele politice, în vederea alcătuirii unei majorităţi care să-i acorde votul de învestitură în Parlament.

Astăzi, premierul desemnat se va întâlni cu reprezentanţii PSD-PC, PDL, PNL şi cu aceia ai minorităţilor naţionale, iar mâine sunt programate discuţii cu UDMR. De asemenea, premierul desemnat a declarat că echipa guvernamentală va fi stabilită după întâlnirea cu partidele politice.

PNL: Cel mult ministru de Finanţe

Chiar dacă reprezentanţii opoziţiei au acceptat dialogul cu Lucian Croitoru, aceştia şi-au reafirmat sprijinul pentru Klaus Johannis în rolul de şef al Executivului, concretizat într-o nouă întâlnire a majorităţii parlamentare cu primarul Sibiului, ieri, la Senat. “În mod normal, domnul Lucian Croitoru, văzând că nu are susţinere în Parlament, ar trebui să-şi predea mandatul, pentru că nu poţi merge cu susţinerea unui singur partid”, a declarat pentru Business Standard senatorul liberal Radu Ruşanu. Una dintre posibilele opţiuni ale liberalilor este să-i propună lui Lucian Croitoru să intre ca ministru al Finanţelor într-un guvern Johannis. “Lucian Croitoru poate fi o variantă de ministru de Finanţe într-un executiv Klaus Johannis, aşa cum poate fi şi Daniel Dăianu, dar este exclus ca domnul Johannis să intre într-un guvern condus de prim-ministrul desemnat. Este o diferenţă între funcţia de consilier şi cea de primar al unui oraş”, a pus Ruşanu.

PSD: Este un pion  de sacrificiu

De asemenea, Mircea Geoană a declarat, ieri, la Pro TV, că intenţia şefului statului este de a păstra până la alegeri guvernul demis Boc şi a reiterat decizia PSD de a nu vota guvernul Croitoru în Parlament. În opinia şefului PSD, democrat-liberalii sunt de fapt în opoziţie, iar Lucian Croitoru este un pion de sacrificiu, deoarece se ştie că nu va fi votat, strategia preşedintelui statului urmărind şantajarea parlamentarilor cu alegeri anticipate, printr-o desemnare de premier din rândurile PDL. “Aceste alegeri sunt improbabile şi rămâne de văzut, inclusiv la CCR, dacă o eventuală cădere de două ori a unui Guvern înseamnă automat, pentru un nou mandat de preşedinte, dizolvarea Parlamentului. Acest lucru este încă neclar din punct de vedere juridic şi constituţional”, a mai spus Geoană.

PDL: Nu va avea sprijin necondiţionat

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă seara că a doua propunere de prim-ministru pe care o va face şeful statului, în cazul în care Parlamentul îl respinge pe Lucian Croitoru, va fi mai greu de acceptat de către PSD, PNL şi UDMR, fiind vorba despre un om politic. Blaga a fost întrebat, la Realitatea Tv, dacă PDL va veni cu o propunere politică acceptabilă, în situaţia în care Parlamentul îl va respinge pe Croitoru. “Cred că va fi, cinstit, şi mai greu pentru cele două partide (PSD şi PNL, n.red.) să accepte un candidat din partea PDL”, a răspuns Blaga. De asemenea, el a precizat că PDL îl susţine pe Croitoru în situaţia în care acesta va solicita sprijinul. ”Noi îl vom susţine. Avem o decizie de a-l susţine pe domnul Croitoru”, a spus liderul PDL. “Va discuta cu toate partidele, niciunul nu-i va acorda sprijin necondiţionat”, a mai spus Blaga, menţionând că nici din partea PDL Croitoru nu va beneficia de sprijin necondiţionat.

UDMR: Este o personalitate remarcabilă

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că se întâlneşte mâine cu premierul desemnat, Lucian Croitoru, la sediul UDMR din Bucureşti, la iniţiativa acestuia, transmite corespondentul NewsIn. “Nu am mandat să negociez formarea unui guvern cu domnul Croitoru, am mandat pentru un dialog, să discutăm argumentele domniei sale. Avem obligaţia să îl ascultăm pe domnul Croitoru, care este o personalitate remarcabilă”, a declarat Marko Bela. Liderul maghiar a adăugat că este şi o chestiune care ţine de politeţe să accepte această întâlnire. “Nu este vorba doar de politeţe, vreau să văd cum stau lucrurile; şi politeţea contează, dar nu numai din politeţe”, a afirmat Marko Bela. “În primul rând, UDMR vrea să intre într-un guvern după prezidenţiale”, mai spune acesta.


Primul interviu

  • Am văzut speculaţii că sunt un pion; nu sunt omul care să fie sacrificat, aşa cum încearcă să mă prezinte unii, ca pe un om slab, pe care l-a luat Băsescu de undeva şi i-a zis “Domne’, tu faci asta. Eşti pionul care mută pe diagonală”. Nu sunt genul ăsta.
  • Este adevărat, preşedintele Băsescu mi-a propus, în noiembrie 2008, să fiu premierul unui guvern format de alianţa dintre PSD şi PDL. Preşedintele a insistat la acea vreme foarte mult pe ideea că guvernul trebuie să fie unul de politicieni, în întregime. Pentru mine, acest lucru a însemnat că premierul trebuie să fie un om politic. Având această înţelegere a lucrurilor, am decis că nu este momentul ca eu să fac pasul în aria politică.
  • Compromisul este că, în cazul meu, domnul preşedinte mă consideră apt, că, implicit, mă compară cu domnul Isărescu, nu în mod defavorabil, şi îi mulţumesc pentru acest lucru, dar, în acelaşi timp, spune: “Este un compromis din punctul de vedere al faptului că Lucian Croitoru nu este sprijinit de PNL, PSD”.
  • Am văzut declaraţiile de susţinere ale Partidului Democrat Liberal. Este un prim pas. Este partidul cu cel mai mare număr de locuri în Parlament. Mă aşteptam ca acest partid să mă susţină, pentru că am avut sprijin şi pentru poziţia de guvernator, pe care, din păcate, PDL a pierdut-o.
  • Dacă aş fi fost viceguvernator, nu cred că preşedintele Băsescu m-ar fi desemnat, nu m-ar fi extras de la Banca Naţională a României. Probabil că ar fi avut altă strategie. Dar eu aş fi spus nu.
  • Eu sunt un tip, prin natura mea, optimist, iar prin profesia mea, foarte precaut. Un moment-cheie va fi în data de 6 decembrie, când va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui. Eu am obiectivul să menţin această ţară stabilă, să asigur finanţarea şi să fac totul pentru ca România să funcţioneze.
  • Lipsa bruscă de resurse, masivă, poate să ducă la schimbări, la convulsii sociale foarte mari, poate să ducă chiar la schimbări de idei, la condamnarea unor filosofii. Nu mi-aş dori ca nimeni din România să înceapă să condamne ideea de democraţie.